Absolventi ai CSRJ-AH, la cea de a XVIa aniversare

By:
Posted: 22/08/2021
Category: Familia CSRJ


Alexandra Dutescu





Ma numesc Alexandra Dutescu, sunt CEO si Co-Founder la un start-up bazat in Luxembourg care se ocupa cu consultanta pe Diversity & Inclusion.

Mi-am inceput cariera inca din primii ani de facultate ca Debt Collection Agent la o companie din SUA. Concentrandu-ma pe piata americana, lucram din Bucuresti in tura de noapte de la 9 seara pana la 5 dimineata, iar in timpul zilei eram studenta full-time la Universitatea Romano-Americana.

In ultimul an de universitate, am avut ocazia sa particip la internship-uri in Japonia (in Okinawa si Toyota City), prin Centrul de Studii Romano-Japoneze. In 2010, la finalul celui de-al doilea internship, m-am mutat in Japonia si am ramas angajata full-time la Toyota Motor Corporation, simultan facand si Masteratul la Universitatea Romano-Americana.

Fara a intra in prea multe detalii, expertiza mea principală acoperă atât start-up-urile, cât și organizațiile corporatiste, și sunt specializata pe resurse umane, inovare, business transformation, si change management in mai multe industrii, inclusiv finanțe, healthcare, F&B, tehnologie, pentru a numi doar câteva. De-a lungul timpului, am condus echipe din Asia-Pacific, Orientul Mijlociu, Europa și America de Nord.









Cum ai ajuns sa studiezi despre Japonia? Ce te-a atras la Japonia si la cultura japoneza?

Inceputul legaturii mele cu Japonia mi se pare ca respecta toate regulile unui cliseu pentru un otaku. Inca din copilarie descoperisem anime-urile japoneze, insa pe atunci eram mult prea tanara ca sa constientizez ce anume ma atragea la acestea. Pasiunea pentru Japonia a inceput sa se aprofundeze, insa, in anii din liceu cand devoram orice anime/J-drama pe care le puteam gasi. Dar, abia cand am intrat la Universitatea Romano-Americana si am aflat despre CSRJ pot spune ca mi s-au deschis portile catre Japonia, lucru pentru care si astazi sunt foarte recunoscatoare.

In ceea ce priveste ce anume m-a atras la Japonia si la cultura japoneza, aceasta este o intrebare la care nici pana acum nu am un raspuns exact. Din primul moment in care am aterizat in Japonia si pana acum, Japonia a continuat sa fie casa mea – nu neaparat fizic vorbind, ci prin tot ceea ce reprezinta Japonia si cultura acesteia (cu bune si cu rele).









Care au fost cele mai mari provocari in ceea ce priveste lucrul in cadrul unor mari companii japoneze si cum ai reusit sa te impui?

Evident, provocari au fost destule, si daca ar fi sa le enumar pe cele mai mari probabil acestea ar fi: faptul ca atunci cand am inceput sa lucrez in Japonia nivelul meu de japoneza era incepator (in timp am realizat faptul ca a nu fi japonez era ceea ce contribuie mai mult decat limba japoneza in sine, insa), intotdeauna am fost cea mai tanara persoana din incapere si, bineinteles, sunt femeie.

Aceste provocari au fost evidente inca de la primul job in Japonia, unde am inceput munca in acelasi timp cu un coleg care desi era mai putin calificat decat mine, acesta avea un salariu de inceput mai mare decat al meu. Mi s-a explicat atunci foarte clar faptul ca aceasta “diferenta” (in ziua de azi o numim “discriminare”) financiara este datorata diferentei de varsta intre noi (el fiind cu cativa ani mai mare decat mine) si faptului ca acesta fiind barbat se incadreaza intr-un barem de salarizare diferit. Am invatat, insa, sa trec peste astfel impedimente emotionale si sa extrag tot ce este mai bun din fiecare oportunitate care mi se ofera. Ulterior, evolutia colegului meu din punct de vedere al carierei nu a fost nici pe departe spectaculoasa. Tot aceasta lectia de viata mi-a aratat ca nu toata lumea isi doreste o crestere accelerata in cariera si ca nu toata lumea este pregatita sa depaseasca impedimentele emotionale si limitarile organizationale de scurta durata.

Nu stiu daca aceasta este cea mai buna solutie, insa modul in care am reusit sa cresc in cariera a fost prin foarte multa munca. Am inteles rapid faptul ca trebuie sa accept diferentele pe care nu le pot schimba (sexul, varsta, nationalitatea) si ca trebuie sa gasesc metode prin care sa le transform in valoare adaugata. Asa ca intotdeauna am avut grija ca orice efort facut sa fie dublu sau triplu fata de oricine altcineva din echipa/companie.

Am invatat sa dezvolt relatii stranse atat cu colegii cat si cu managerii locali, ceea ce m-a ajutat in facilitarea comunicarii si a colaborarii, in ciuda diferentelor dintre japonezi si angajatii locali din companii/ sucursale/ echipe din strainatate.

Si, de asemenea, am invatat sa am rabdare – aici mai esuez din cand in cand pentru ca sunt obisnuita cu un ritm de munca alert, dar, cum totul trebuie facut pas cu pas in Japonia, am invatat ca rezilienta este importanta. In Japonia, mai mult decat in multe alte tari, este important sa respecti cultura locala si sa urmezi regulile scrise si nescrise, si sa ai rabdare cu orice schimbare pe care vrei sa o aduci. Ca femeie tanara au fost multe ocazii in care nu am fost luata in serios iar uneori am fost complet data la o parte, dar rabdarea si perseverenta si-au spus cuvantul in final. Astfel, am reusit sa ating pozitia de director intr-o institutie finaciara globala inca de la 29 de ani, lucru extreme de rar pentru o straina in Japonia.









Ce ti-a placut cel mai mult in Japonia?

Asa cum am mentionat mai sus, imi este foarte greu sa explic ce anume imi place in Japonia. Dupa un deceniu petrecut in arhipelagul nipon, tot ceea ce ar putea surprinde un strain nou venit, mie mi se pare foarte normal. De multe ori, nici nu mai remarc diferentele fiind atat de obisnuita cu ele. Avand oportunitatea sa lucrez in Orientul Mijlociu pentru prima oara anul acesta, pot mentiona, insa, lucrurile de care imi este cel mai dor din Japonia: punctualitatea, respectarea regulilor, curatenia impecabila, spiritul civic si de echipa (care desi in Japonia poate fi dus la extrem uneori, lipsa acestuia se resimte teribil in afara), si, bineinteles, MANCAREA! (mai ales diversitatea bucatariei din Japonia)









Cum sunt vazuti romanii acolo?

Depinde de generatie, as spune… Generatiile mai in varsta stiu cateva lucruri despre Romania – fie sunt fani Hagi, Comaneci, Dracula, fie sunt calatori entuziasti care au vizitat Romania acum 20-30 de ani si sunt curiosi sa afle ce schimbari mai au loc la noi in tara – iar acestia au o imagine pozitiva despre Romania. Am ramas foarte placut impresionata sa intalnesc multi japonezi vorbitori de limba romana.

Tineretul, insa, este cel care nu stie mai nimic despre Romania, unii nici macar nu au auzit vreodata numele tarii. A devenit o obisnuinta sa specific faptul ca sunt de origine din Bucuresti, nu din Budapesta. Mereu m-a amuzat lucrul acesta, dar l-am considerat ca o oportunitate perfecta de educatie culturala pentru tinerii japonezi pe care i-am cunoscut, iar acestia chiar sunt interesati de diferentele culturale.





Care iti este cea mai draga amintire legata de Centru?

Imi este foarte greu sa aleg doar o amintire draga legata de Centru pentru ca am foarte multe, dar ma voi limita la a mentiona, pe scurt, una care probabil m-a impresionat foarte mult. Asteptand sa intru la o sala de curs, am aflat despre Centru in mod intamplator cand am vazut un pamflet cu o sesiune de ceremonia ceaiului organizata de Centru. Si acum imi amintesc ca s-a oferit un prieten din grupa sa ma insoteasca, el neavand nicio legatura cu Japonia, insa a facut efortul de a veni cu mine. La finalul sesiunii am vrut sa aflu mai multe detalii despre Centru si despre inscrieri, insa fiind aglomerat am fost tentata sa aman si sa plec mai departe. Atunci a aparut Serban in fata mea dintr-o data si m-a convins sa ma inscriu la cursuri. Aparent, dupa conversatia cu Serban entuziasmul meu pentru oportunitatile oferite de Centru era atat de vizibil, incat prietenul care m-a insotit parca ar fi prezis ceva, spunandu-mi: “Japonia scrie pe tine!”, and the rest is history!

Desi primul instinct a fost sa mentionez momente mai importante petrecute la Centru, precum tabara de vara din Romania (2009) sau primul Program Cultural in Japonia organizat de CSRJ (2010), etc., mi se pare ca gesturile de atentie mai “marunte” sunt cele care definesc atmosfera de la Centru si cele care au impact pe termen lung, acestea putand influenta viitorul participantilor/studentilor. Fara acea intalnire cu Serban la finalul ceremoniei ceaiului, este foarte posibil ca eu sa fi ales o alta directie decat cea de pana acum. Asadar, mi se pare important sa apreciem ca atare si aceste momente “marunte” dar esentiale.









O urare, la final, pentru aniversare.

In primul rand, as dori sa felicit toti angajatii si voluntarii, actuali si fosti, pentru toate realizarile superbe. Dedicatia lor este cea care ne-a oferit mie si multor altora oportunitati la care nici nu ne gandeam si fara de care nu am fi, probabil, nici unul acolo unde suntem acum.

Singura urare pe care as dori sa v-o transmit este aceea de a continua sa cresteti!

Mult success in continuare tuturor!!





Fotografii:
©Alexandra Dutescu
Arhiva Personala


Related Posts

Hey, like this? Why not share it with a buddy?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *