Centrul de Studii Româno – Japoneze “Angela Hondru”
Centrul de Studii Româno – Japoneze “Angela Hondru” (CSRJ-AH) a fost infiintat in 2005 si este parte a Departamentului de Studii Asiatice din cadrul Universității Româno – Americane.
Tipul activităților desfășurate
- CSRJ-AH și-a propus încă de la început să fie echivalentul unui centru cultural dedicat Japoniei, în București.
- Oferă cursuri de limbă, cultură japoneză (ceremonia ceaiului, ikebana, istoria filmului japonez, taiko, origami, caligrafie, design si arhitectură niponă, arte marțiale), dar și economie și mediul de afaceri nipon. Cursurile sunt opționale sau extra-curriculare, oferite studenților, dar și deschise participării publicului larg. Acestea sunt non-profit sau gratuite.
- Școli de Vară cu studenți români și japonezi, având ca temă limba și cultura japoneză (au fost organizate ediții în: București – 3, Drobeta Turnu Severin, Curtea de Argeș, Bucovina, Brașov, Balchik, Budapesta unde a avut loc și o vizită la sediul Japan Foundation, Timișoara, Cluj-Napoca).
- Programe culturale în Japonia, organizate începând cu anul 2010. Cursanții cursului de limba japoneză, profesorii și reprezentanți ai mass-media vizitează pentru două săptămâni orașe, obiective turistice, culturale și istorice, companii, universități, centre culturale. La acest program au participat peste 200 de persoane până în prezent.
- Manifestări culturale atât în parteneriat cu Ambasada Japoniei în România, cât și independent. De-a lungul timpului au fost organizate expoziții, demonstrații și ateliere, concerte, proiecții de film, prezentări de kimono, spectacole de dans și teatru sau demonstrații de aranjament floral, convenții ale fanilor de gaming și anime, lansări de carte etc. CSRJ-AH este organizatorul celui mai mare festival de cultură japoneză din România: Zilele Culturii Japoneze (Acesta are loc anual, începând din 2012).
- Activități academice. CSRJ-AH facilitează schimburi de studenți, profesori și personal academic între Universitatea Româno-Americană și universitățile partenere din Japonia.
- Activități legate de dezvoltarea parteneriatelor academice cu parteneri japonezi.
- Oferirea de premii și burse pentru cei mai buni cursanți ai Centrului (premii constând în excursii în Japonia, bilete de avion, burse de studii etc.)
- Organizarea de manifestări științifice: conferințe, simpozioane
- Organizarea de conferințe cu teme specifice în parteneriat cu Ambasada Japoniei în România.
- CSRJ-AH oferă îndrumare studenților cu teme de licență/disertație legate de relațiile internaționale ale Japoniei sau mediul de afaceri și economia acesteia.
- Realizarea de filme de popularizare a culturii japoneze (dans tradițional, origami, kimono, ceremonia ceaiului, taiko).
- Activități de training în străinătate pentru echipa CSRJ-AH.
- Asigurarea unui parteneriat strâns cu reprezentanții mediului de afaceri nipon din România și organizarea unor evenimente de prezentare a acestora atât pentru studenții noștri, cât și pentru public.
- Organizarea de prezentări pe teme economice alături de JETRO.
CSRJ-AH a fost beneficiar al programului guvernamental JCat
Distincții/Premii primite până în prezent:
2021 – Premiul Ministerului Afacerilor Externe de la Tokyo pentru promovarea culturii nipone în România
2015 – Diplomă din partea Ambasadei Japoniei în România oferită în semn de apreciere pentru contribuția adusă de Centrul de Studii Româno – Japoneze “Angela Hondru” la înțelegerea reciprocă și prietenia dintre Japonia și România.
2015 – Diplomă de Merit acordată de conducerea Universității Româno – Americane pentru activitatea deosebită a Centrului de Studii Româno – Japoneze “Angela Hondru” în cei 10 ani de activitate.
Telefon
Ne poți contacta de luni până vineri în intervalul orar 9:00-17:00, la următoarele numere de telefon: (+40)372-120.185
(+40)740.157.290.
Scrie-ne la : [email protected]