Atunci când vine vorba despre echipa de voluntari ai CSRJ-AH, sau despre energia pozitivă de la Centru, în general, nu are cum să nu îți vină în minte numele lui Alex Crișu

Cu ce se ocupă Alex Crișu astăzi, și care a fost drumul ce l-a condus până aici?

În prezent lucrez ca AdOps Manager în cadrul celui mai mare grup de companii din domeniul publicitățîi online din Germania. Rolul pe care mi-l oferă funcția de AdOps Manager presupune în primul rând, coordonarea și supravegherea atentă a reclamelor sau campaniilor primite de la clienți și, în al doilea rând, targhetarea corectă a acestora, astfel încât clientul să se poată conecta într-un timp cât mai scurt cu potențialii utilizatori.

Prima experiență care m-a ajutat să înțeleg mai bine ce înseamnă viața de adult și ce presupune primul pas în activitatea profesională a unui student a fost în timpul studiilor universitare. Din primul an de facultate am făcut parte din echipa de voluntari a Centrului de Studii Româno-Japoneze “Angela Hondru” din cadrul Universitățîi Româno-Americane. Treptat, am lucrat în paralel, în perioade diferite pentru biroul Erasmus și pentru Centrul de Economie Politică și Afaceri “Murray Rothbard”. După terminarea studiilor  am obținut o bursă de cercetare de 1 an și jumătate în Japonia, la Universitatea Ritsumeikan, iar la întoarcerea în țară am lucrat pentru alte două companii internaționale în departamentul de marketing digital.

De ce Japonia?

Am descoperit cu adevărat Japonia la Universitatea Româno-Americană în cadrul workshopurilor organizate de CSRJ-AH în parteneriat cu Toyota Motor Corporation la Bucureșți. Este dificil să aleg un singur lucru care m-a atras la Japonia și la cultura japoneză, iar dacă ar fi să le enumăr pe toate, cu siguranță lista ar fi foarte lungă . Cred că cel mai mult, balanța înclină către curiozitatea mea față de o lume complet diferită. Apoi, m-au ținut aproape oamenii, felul în care gândesc și se comportă, răbdarea și calmul lor, lecțiile pe care le putem învăța de la japonezi, dar și felul în care se exprimă prin artele tradiționale, sunetul tobelor fiind cel de care m-am îndrăgostit iremediabil.

Prima ta vizită în Japonia a fost prilejuită de Programul Cultural organizat de CSRJ în 2013. Cu ce amintiri ai rămas de atunci?

Programul Cultural în Japonia este o experiență unică pe care o recomand tuturor celor care vor să înțeleagă și să cunoască Japonia așa cum este ea.  Sunt două săptămâni intense în care străbați jumătate de țară trăind experiențe noi și încercând  să te adaptezi stilului de viață complet diferit. În Japonia trăieșți, gândești, mănânci și călătorești ca un japonez. Dormi la un hotel tradițional, pe futon, ajungi să ai un conbini store preferat, mergi la onsen, te obișnuiești să stai la coadă ordonat, călătorești cu mijloacele de transport în comun, nu cu un autocar turistic, nu vorbești la telefon în timpul călătoriei pentru că ar fi nepoliticos față de ceilalți călători, străbați străzile orașelor pe jos și rămâi surprins de curățenie deși nu găsești coșuri de gunoi aproape deloc. Este o experiență care te aduce în inima Japoniei și te ajută să înțelegi țara și oamenii într-un mod în care o simplă excursie cu autocarul nu ar putea să o facă vreodată. Două momente îmi vin în minte atunci când mă gândesc la Programul Cultural: primul, în 2013, când din shinkansenul care alerga cu 300 km/h am putut admira muntele sacru al Japoniei, Fuji; cel de-al doilea este legat de o experiență pe care am trăit-o în vizită la Universitatea Ritsumeikan, acolo unde am participat la un spectacol și workshop de taiko, organizat pentru noi de trupa de tobe tradiționale a universității. Să aud sunetul taiko în Japonia, iar apoi să pot cânta și eu alături de colegi acolo, a fost o experiență cu adevărat specială. 

Ai fost bursier al Guvernului Japonez, beneficiar al unei burse de cercetare la una dintre cele mai mari universități nipone. Cum te-a marcat această etapă?

După terminarea studiilor la Universitatea Româno-Americană și datorită experienței dobândite la CSRJ-AH, în 2015 am obținut de la Guvernul Japoniei o bursă de cercetare la Universitatea Ritsumeikan, la Kyoto. Tema cercetării a fost “Managementul resurselor umane în companiile japoneze”. Am ales-o deoarece din momentul în care am descoperit Japonia, pe lângă cultură, m-a fascinat și felul în care oamenii tratează ideea de muncă, modul în care se raportează la locul de muncă și compania pentru care lucrează. De asemenea, faptul că într-un timp relativ scurt după cel de-Al Doilea Război Mondial, Japonia a reușit să se reinventeze și să devină una dintre cele mai mari economii ale lumii bazându-se pe singura resursă disponibilă, oamenii, m-a făcut și mai dornic să înțeleg cum a fost posibilă această creștere. Timp de un an și jumătate am studiat la Kyoto influența pe care o au așezarea geografică a Japoniei, cultura  angajaților și felul în care companiile au grijă de aceștia de la primul moment în care iau contact cu organizația și până la pensie. A fost o experiență din care am avut multe de învățat, un an și jumătate în care am trăit și am învățat în Japonia, în care am vizitat sediul central Toyota și fabrica Motomachi, acolo unde sunt produse inclusiv o parte dintre modelele care ajung în Europa și am putut interacționa cu angajații fabricii. Mă simt norocos pentru că am avut șansa să cunosc îndeaproape atât Japonia  cât și locuitorii ei și să găsesc răspunsuri la multe dintre întrebările pe care le aveam.

Ce ți-a plăcut cel mai mult în Japonia? Dar în Vechiul Oraș Imperial?

Nu știu dacă pot alege doar un singur lucru care mi-a plăcut. E greu să alegi între amabilitatea oamenilor, organizarea perfectă în aglomerație atunci când la ora de vârf oamenii așteaptă în coloană, calm, urcarea în tren sau autobuz, frumusețea locurilor sau contrastul dintre vechi și nou, dintre tradițional și modern pe care îl găseșți la tot pasul. Kyoto m-a fascinat din prima secundă în care am coborât din tren cu ocazia Programului Cultural din 2013 și a fost un vis împlinit faptul că am putut locui acolo timp de un an și jumătate. Probabil că locul meu preferat din întreg orașul este Pavilionul de Argint, acolo unde, dacă ai puțin noroc și ajungi la o oră la care nu sunt încă foarte mulți turiști, te poți opri pe deal, în pădurea care înconjoară pavilionul, iar liniștea și calmul pe care le simți admirând orașul sunt printre cele mai frumoase sentimente pe care le poți experimenta. Este destul de greu să găsești un astfel de moment într-un loc aglomerat și plin de turiști, dar am învățat că nimic din ceea ce merită cu adevărat nu se întâmplă prea ușor.

Cum sunt românii percepuți de japonezi?

Dacă trebuie să descriu Japonia într-un singur cuvânt, acela ar fi  “contrast”. Cred că și aici se potrivește această caracterizare. Pe de-o parte, avem japonezii ceva mai în vârstă, care știu de Nadia, Hagi, Popescu, Ceaușescu sau Dracula și sunt foarte simpatici atunci când fac celebrul gest “Comăneci” sau când te întreabă dacă și tu vii din Transilvania, iar de cealaltă parte sunt cei mai tineri, care nu prea știu nimic de România așa că, de cele mai multe ori, părerea pe care și-o fac despre ține ca individ va influența și modul în care se vor raporta la alți români pe care îi vor întâlni de-a lungul timpului. Din punctul acesta de vedere, cred că fiecare dintre noi este un mic ambasador al României atunci când ajunge în Japonia.

Care îți este cea mai dragă amintire legată de Centru?

Încă o întrebare grea care mă face să nedreptățesc, poate, o mulțime de momente frumoase petrecute la Centru. Cred că cel mai frumos moment se leagă de aniversarea de 10 ani a CSRJ-AH, Haru Urara Grand Festa din 2015. Era ultimul meu an de master, chiar înainte de plecarea la bursă în Japonia, a fost cea mai complexă serie de evenimente la care am fost în echipa organizatoare, iar pentru prima dată  formația de taiko din care făceam parte a cântat alături de artiștii japonezi  Daichi Kawada și Maya Asaba. Așadar, un moment special din mai multe puncte de vedere. A fost foarte multă muncă în spate, multe emoții, îmi amintesc cu drag cum repetam alături de Dan Teodorescu sensei care a făcut din studenți la informatică, afaceri sau profesori de economie, niște mici muzicieni. Bucuria pe care am trăit-o pe scenă atunci când cântam și simțeam că toată munca dă roade, iar oamenii din sală apreciau momentul nostru, nu se poate uita.

O urare, la final, pentru aniversare.

În cei 5 ani în care am fost zi de zi la CSRJ-AH am adunat experiențe și amintiri cât pentru o viață și nu pot decât să fiu recunoscător și norocos pentru că fac parte din povestea Centrului. Am rămas aproape de Centru și voi fi mereu un fan și un susținător al centrului sau pentru că ceea ce oferă, academic și uman, celor care-i trec pragul, este unic, rar și merită mereu susținut și apreciat. Celor care fac posibile micile minuni ale Centrului le doresc să fie sănătoși și să rămână mereu aceiași oameni minunați, plini de energie și cu dorința de a face lucruri frumoase, iar celor care vin pentru prima dată le doresc doar să se bucure de timpul petrecut la Centru și de oportunitățile pe care le au aici.

La Mulți Ani, CSRJ-AH!