Pe 22 octombrie am fost martorul unuia dintre cele mai fastuoase evenimente din Kyōto, Festivalul Epocilor. Acesta are ca punct de plecare Heian-jingū şi m-a cucerit prin sărbătorirea somptuoasă a unor splendori de mult apuse. Pe străzile fostei capitale se derulează frumoasa ei istorie, în ordine inversă, începând cu Revoluţia Meiji (1868) şi terminând cu perioada Heian (794-1184), considerată cea mai glorioasă epocă a culturii japoneze. Peste două mii de participanţi la procesiunea ce se desfăşoară pe o distanţă de doi kilometri etalează costume ce amintesc de personalităţi şi evenimente de seamă, incluzând shoguni, samurai, aristocrate renumite şi dansatoare celebre, precum şi coafuri şi accesorii specifice fiecărei epoci. Am simţit o bucurie imensă când am văzut-o pe aceea care o reprezenta pe Okuni, precursoarea teatrului Kabuki, un personaj al scriitoarei Sawako Ariyoshi atât de drag mie, care mi-a întărit convingerea că atunci când iubeşti ceva din tot sufletul, aşa cum iubesc eu sărbătorile populare japoneze şi dansul sacru, merită orice sacrificiu.
Nu-mi propun să descriu procesiunea pentru că, din dorinţa de a fi bine înţeleasă, ar trebui să intru în detalii de istorie. Am să prezint însă în imagini doar câteva aspecte care să stârnească curiozitatea spectatorului / cititorului şi să-l determine să caute răspunsul la eventualele întrebări.
Scopul scrisorii mele nu este unul instructiv, ci mai degrabă de mărturisire a gândurilor şi sentimentelor pe care mi le-au trezit sărbătorile amintite în paginile de faţă. Am menţionat totuşi existenţa acestui festival în speranţa că acela care va ajunge în Japonia la vremea lui Jidai-matsuri va dori să-şi desfete privirile cu tot ce a avut mai reprezentativ fiecare epocă istorică prezentată.
Fotografii: Angela Hondru ©
Sursă text: Angela Hondru – Scrisoare către Japonia
Editura Enciclopedică 2011
- 58-59
