Mă numesc Cristi Diaconu și în prezent urmez cursurile programului de Master în Administrarea Afacerilor de Turism, după absolvirea programului de licență în Afaceri Internaționale din cadrul Universității Româno-Americane. Pe plan profesional, ocup poziția de Office Coordinator al Centrului de Studii Americane din cadrul aceleiași Universități.
Pot spune că ceea ce fac acum este rezultatul ultimilor 6 ani din viața mea, în care mi-am clădit, fără să îmi dau seama, o cale frumoasă de a mă dezvolta și de a trece prin viață. Primul imbold a fost experiența de a fi unul din primii 25 de bursieri ai programului FLEX în 2016, prin care am avut oportunitatea să îmi petrec ultimul an de liceu într-un liceu american și să trăiesc cu o familie gazdă (cu care încă țin legătura). Această perioadă din viața mea, deși sună a clișeu, mi-a deschis ochii și mi-a dat curajul de a face orice îmi propun și de a încerca lucruri noi în continuu.
De aceea, nu printr-o coincidență am ajuns să aleg Universitatea Româno-Americană pentru a îmi continua studiile. Tocmai dorința de a încerca lucruri noi m-a împins în a alege o Universitate unde oportunitățile par nelimitate. Astfel, am aflat și de Centrul de Studii Româno-Japoneze „Angela Hondru”, unde m-am înscris prin simpla putere gravitațională pe care o are acest centru asupra tinerilor pasionați de cultura japoneză, dar mai multe despre asta puțin mai târziu.
După întoarcerea din Statele Unite, am simțit o dorință de a vizita și alte țări și de a experimenta culturi despre care am auzit doar la televizor sau pe internet. Astfel, în ultimii 5 ani, am reușit să ajung să vizitez 10 țări în total prin intermediul unor burse, proiecte sau simple călătorii. Sper că acest număr o să continue să crească în viitor și în acest mod, să pot învăța cât mai multe din diferite culturi pentru a le aplica în propria viață și chiar concret în propria țară.
O mare parte a ultimilor 5 ani din viața mea, așa cum am menționat anterior, au fost petrecuți la CSRJ-AH. Încă îmi aduc aminte prima zi în care am aflat de acest centru, în cadrul unui tur al Universității destinat bobocilor. Cum am spus, acest centru are un soi de atracție gravitațională, deoarece turul meu s-a încheiat odată ajuns la centru și de atunci, nu am mai dorit să plec de acolo. De la prima discuție cu directorul Departamentului de Studii Asiatice, dl. Șerban Georgescu, mi-am dat seama că pasiunea cu care mi se povestea despre Japonia și despre toate lucrurile frumoase care se fac la CSRJ-AH este o pasiune pe care aș vrea să o am și eu. Desigur, motivația inițială de a mă alătura cursurilor de japoneză poate fi considerată puerilă, plecând de la simpla fascinație pe care o aveam de mic pentru anime-urile pe care le prindeam pe Minimax înainte de culcare, lucru greu de explicat din moment ce acestea erau dublate în limba română. Însă, odată cu trecerea timpului, motivul pentru care învățam japoneză (pentru a înțelege ce se vorbește în anime-uri) s-a transformat în respect: un respect pentru cultură, tradiții, istorie, frumusețea Japoniei, valorile societății japoneze și nu numai.
Tocmai pentru că am petrecut 5 ani la acest centru, am și foarte multe amintiri dragi mie legate de frumoasa familie CSRJ din care sunt mândru că pot spune că fac parte. Bineînțeles, fix această multitudine de amintiri îmi face imposibilă alegerea celei mai frumoase dintre acestea. Oportunitatea de a fi model în cadrul a două parade de kimono-uri; implicarea în organizarea celor mai frumoase și inedite evenimente cu tematică japoneză din România alături de cea mai bună echipă posibilă; participarea la cursuri de taiko (tobe japoneze) și alăturarea ca membru în singura trupă de acest fel din România, Kodama Daiko; șansa de a încerca diferite tradiții japoneze, precum caligrafia (pe care o practic și astăzi) – toate acestea sunt pentru mine ca niște piese de puzzle. La final, dacă lipsește o piesă, puzzle-ul este incomplet, iar fiecare piesă e importantă. Oricum, sunt sigur că mai trebuie să mai fac rost de piese și că nu le-am strâns pe
toate încă, dar sunt recunoscător că pot lucra la acest puzzle.
Un alt lucru pentru care îi sunt recunoscător acestui centru, dar și Universității mele, este șansa de a studia pentru un semestru la Universitatea din Fukui, în Japonia. Prin programul Erasmus+, am avut ocazia de a fi primul student român care a beneficiat de o bursă Erasmus+ în Japonia, la Universitatea din Fukui, universitate care este clasată pe un loc de top intre universitățile japoneze după rata de angajare a absolvenților. Am aflat de Fukui și de Universitate în cadrul Programului Cultural din 2018 pe care CSRJ-AH îl organizează anual, iar acel oraș m-a făcut să mă îndrăgostesc instant de el și de oamenii de acolo. De aceea, în 2019, am ales să trăiesc 5 luni în Fukui. Cât despre acest oraș și prefectura cu același nume, pot spune că o asociez cu Maramureșul sau Transilvania Japoniei când vine vorba de frumusețe și de ospitalitatea și căldura oamenilor. De multe ori, în timp ce mă plimbam pe străzile din Fukui, aveam impresia că mă aflu într-un Brașov japonez, fiind între munți și clădirile nefiind așa înalte ca în Tokyo sau Osaka, dar totuși ceva mai special deoarece se află și în apropierea mării, așa că vara am fost și la plajă. Costurile sunt mult mai scăzute față de alte orașe principale din Japonia, iar din perspectiva mea, singura diferență este lipsa metroului, ceea ce ii determină pe japonezi să considere că Fukui este mai „rural”, deși o simplă căutare pe Google va lămuri orice român că nu este cazul. Un alt lucru ce face ca această prefectură să fie specială sunt multiplele tradiții care s-au păstrat de-a lungul anilor și care sunt recunoscute la nivel tradițional: păpușile de bambus din Echizen, cuțite de cea mai înaltă clasă folosite de bucătari faimoși la nivel internațional, fabricarea de hârtie japoneză specifică acelei zone, obiecte lăcuite care sunt folosite și la curtea imperială și nu numai. Pot să mă consider norocos că am avut ocazia chiar să practic chiar eu multe dintre aceste meșteșuguri prin intermediul Universității de acolo, dar mult mai norocos că am descoperit această comoară ascunsă a Japoniei: Fukui.
Recunoaștinta pe care o port Centrului nu se oprește aici. CSRJ-AH organizează anual Gala aniversară Haru Urara Grand Festa (sau Aki Matsuri, în funcție de anotimpul în care are loc), unde pe lângă spectacolele uimitoare cu artiști din Japonia și voluntari ai centrului, are loc și festivitatea de premiere pentru cei mai buni cursanți ai CSRJ-AH. Astfel, persoanele care se descurcă cel mai bine la JLPT (test de aptitudini în limba japoneză), dar și care participă la concursul de discursuri în limba japoneză, care fac voluntariat în cadrul centrului, care depun un efort în plus pentru a se dezvolta cât mai mult, sunt premiate. În 2019, am avut onoarea să primesc premiul pentru locul 2, care a constat în bilete de avion dus-întors către Japonia oferite de către Qatar Airways (compania mea preferată chiar și înainte de acest premiu), iar în 2020 să primesc premiul 1, dar asta este o poveste pentru altă dată.
Aceste bilete de avion mi-au oferit șansa să vizitez Japonia pentru a 3-a oară și să văd cum este să călătorești de unul singur, o experiență care mi-a oferit un sentiment de libertate pe care nu l-am mai simțit înainte. Am profitat de această ocazie pentru a vizita locuri și orașe în care nu am mai ajuns în celelalte două vizite anterioare. De aceea, am vizitat teamLabs Borderless, din Tokyo (cel mai captivant muzeu în care am fost), am participat la o acțiune de ton la 5 dimineața în faimoasa piață de pește Toyosu, am vizitat Yokohama unde am băut un pahar de șampanie privind apusul și muntele Fuji de la etajul 69 al Yokohama Landmark Tower, am fost la izvoarele termale din Hakone, am făcut o plimbare cu un vapor de pirați și am văzut faimosul portic de pe lacul Ashi, am vizitat castelul Osaka și am fost în vârful Umeda Sky Building, de unde am văzut întreg orașul pe timp de noapte. Cuvintele nu pot să descrie o astfel de experiență, așa că vă invit să vizionați clip-urile realizate de mine în cadrul acestei călătorii aici, pe YouTube.
Pentru că tot depănam amintiri din Japonia, dacă ar fi să aleg cea mai frumoasă amintire din Japonia, oscilez între două dintre acestea. Prima ar fi escaladarea muntelui Fuji până în vârf, însă ploaia și norii care au blocat răsăritul fac ca primul loc să meargă către cealaltă amintire. Cea mai frumoasă amintire are loc în Yamanouchi, unde maimuțele fac baie în izvoare termale. Vreau doar ca după ce citiți, să închideți ochii și să vă imaginați ce urmează să descriu. Îmbrăcat în yukata (haina tradiționala japoneza), mergi la ora 23:00 către izvorul termal al hotelului unde stai, după o zi plină și obositoare. Ești singur, te dezbraci de toate hainele, te speli minuțios și intri în apa termală în aer liber. În jurul tău poți vedea o clădire japoneză de lemn cu aer dintr-o alta epocă, vegetație și lămpi tradiționale. Tot ce poți auzi este susurul unei mici cascade cu apă termală și mici picături de ploaie lovind apa, pe care le simți atingându-ți fața din când în când. Aerul e rece, iar din apă ies aburi. Asta descrie cea mai frumoasă amintire a mea din Japonia. Un moment de pură liniște, relaxare și conectare cu natura, în cel mai autentic mod japonez posibil. Nu degeaba am devenit dependent de onsen.
Această experiență a fost posibilă datorită Programului Cultural din 2018, organizat de către CSRJ-AH în colaborare cu agenția Free Spirit Travel. A fost prima oară când am fost în Japonia și mă bucur din tot sufletul că a fost prin acest program. Faptul că pe lângă vizitarea a mai mult de 10 orașe și locații în decursul a două săptămâni, în care vezi principalele atracții, ai șansa să descoperi mai multe lucruri decât un simplu turist. De la vizite la universități de top din Japonia, la vizitarea celor mai mari companii japoneze, la sediul lor central, dar și la ateliere personalizate pentru grup (de exemplu atelier de învelit bețișoare în foiță de aur, îmbrăcarea unor costume din perioada Heian, etc), experiențele din cadrul acestui Program Cultural m-au făcut să îmi dau seama cât de mult iubesc Japonia și câte am de învățat de la o țară ca aceasta.
Dintre aceste învățături pe care le-am deprins din vizitele mele în Japonia și studiile mele, consider că printre cele mai importante se regăsesc respectul pentru cei din jur și societate (liniștea din mijloacele de transport, curățenie pretutindeni), respectul pentru natură și simbioza dintre aceasta și modernitate (în loc să fie distrusă și înlocuită), interesul și munca depusă pentru pasiunea ta (în Japonia, totul este dus la rang de artă), iar nu în ultimul rând, să ai bunul simț să recunoști când cineva face ceva mai bine decât tine, să înveți din asta și să o perfecționezi, ducând-o la următorul nivel. Sper ca în viitor, să văd acest lucru în cât mai multe locuri din lume, inclusiv România.
De aceea, sper ca atracția gravitațională a centrului de care vă vorbeam să atragă cât mai mulți oameni pasionați de nou și de dorința de a deveni mai buni. Astfel, pe lângă faptul că vei învăța să vorbești o limbă așa de frumoasă ca japoneza, atmosfera, colectivul si experientele de acolo sunt argumente la fel de importante.